EXPOZANTI
Producatorii invitati la Salonul Vinurilor Millesime va asteapta timp de 3 zile in Cetatea Oradea sa degustati vinuri valoroase! Mai multe…
LOCATIE
Cetatea Oradea, edificiu medieval de valoare, restaurata recent, la cel mai inalt nivel, este gazda primei editii a Salonul Vinurilor Millesime! Mai multe…
Organizarea Salonului Vinurilor Millésime
Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millésime a fost înființată în Oradea, în anul 2010, de către dl. prof. Popa Dorin, care deține calitatea de președinte al Asociației. Menirea Asociației este educarea consumatorilor, promovarea culturii și civilizației vinului și bineînțeles promovarea unui consum responsabil. Membrii Asociației se întâlnesc de cel puțin doua ori pe lună pentru a degusta cele mai noi vinuri și pentru a afla poveștile ce stau în spatele creațiilor enologice.
Pentru că dorim ca mesajul nostru și vinurile producătorilor români să fie cunoscute cât mai multor consumatori, Asociația Millésime a hotărât organizarea, in acest an, a Salonului Vinurilor Millésime. Un scop permanent al Asociației, și de acum și al Salonului Vinurilor Millésime, va fi acela de a crea condițiile necesare pentru a ne bucura împreună de vinuri de calitate și de diversitatea acestora. Misiunea pe care ne-o asumăm pentru vinul românesc, este aceea de a susține și promova producătorii și vinurile de calitate.