
Ne găsiți în același loc de unde începe și povestea strămoșilor noștri. În comuna Teaca. Am plantat 13 hectare de viță nobilă, în 2013. Păstrăm însă și via veche, cea care a fost sădită în urmă cu o sută de ani. Este un adevărat monument, care are nevoie de îngrijire manuală, extrem de meticuloasă. Iată de ce vinurile noastre sunt o punte de legătură între generații. Ne-am împlinit visul de a vă aștepta oricând, în crama noastră de familie, unde producem anual în jur de 700 HL de vin. Procesul de fermentație se face în vase din inox controlate termic. Iar pentru maturare folosim butoaie din stejar.
Sunteți bineveniți să ne călcați pragul, să degustați vinurile noastre, și să aflați mai amănunțit istoria acestei părți de lume. Între timp, rolul povestitorului e preluat, cu delicatețe, de soiurile pe care le cultivăm: Chardonnay, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Neuburger, Traminer, Fetească Neagră, Pinot Noir, Feteasca Regala, Fetească Albă. Pentru că toate poveștile acestor locuri, toți cei care vor fi lucrat vreodată aceste pământuri, fiecare atingere, orice rază de soare sau picătură de ploaie vibrează undeva, în adâncul vinurilor noastre.
Anul înființării cramei: 2013
Poziționare plantație: Transilvania
D.O.C.: Lechința – Teaca
Numarul de hectare: 13 Ha
Litri de vin îmbuteliați anual: 15.000 L
Proprietar: Zaig Eckehardt
Vinificatori: Cristina Carazan


